MAMA

de VASILE MILITARU


A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Să-şi mai vadă azi feciorul, astăzi „domn cu multă carte”!

A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag;
Mi s-a umezit privirea de iubire şi de drag;

Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă,
Şi-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă.

Înăuntrul casei mele, -câtă brumă-am adunat,
Dau prilej ca biata mamă să se creadă-ntr-un palat:
Nu-ndrăzneşte nici să calce, cu opincile-n picioare,
Şi cu multă grijă calcă doar pe alături de covoare.

Eu o-ndemn să nu ia seama şi să calce drept, în lege,
Că doar e la fiu în casă, nu e-n casa vreunui rege,
Şi de-abia o fac să şadă pe-un divan cu scoarţă nouă…

-„Mi-a fost dor de tine, maică… Ţi-am adus vreo zece ouă,
Niţel unt, iar colea-n traistă nişte nuci, vreo două sute…”
Şi cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute:

-„Poate mor, că sunt bătrână şi a prins dorul să ma-ndrume
Să mai văd odată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfârşite… mâine poate-şi curmă firul
Şi-ntre patru blăni de scânduri să mă cheme cimitirul…
Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar şi deşteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-aşteaptă…

Tu, odorul mamii, în urmă să te aduni cu fraţii-acasă
Şi să-mparţi agoniseala de pe urma mea rămasă:
Lui Codin să-i dai pământul de la moară şi cu via;
Vaca şi-un pogon de luncă, maică, sa le ia Maria;
Lui Mituş să-i dai zăvoiul de răchiţii dintre pâraie;
Carul, plugul şi cu boii să le dai lui Nicolae,
Iar tu, maică mai cu stare decât fraţii zişi pe nume,
Să iei fata care ti-a fost tie dat să vii pe lume…

Când şi când, în miezul verii sau de Paşti, să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toţii anii, la căsuţa mea băiatul
Şi-având tihnă şi odihnă, la venire sau plecare,
S-aprinzi şi la groapa maichii câte-un pai de lumânare!...

A tăcut apoi bătrâna şi-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele.