“Pune, Doamne, strajă gurii mele!”

Graiul articulat, minunata însuşire a omului, menită să mijlocească realizarea şi întărirea comuniunii între oameni, când e rău folosită, poate deveni o sursă otravită de nenumărate şi grele păcate.
Ştim că binele şi răul se pot săvârşi în trei feluri: cu gândul, cu vorba şi cu fapta. Dintre acestea trei, cel la mai îndemâna omului şi mai frecvent – după păcatul cu gândul - este săvârşirea răului prin cuvinte. Aşa încât, nu tebuie să surprindă pe nimeni constatarea că două – treimi din păcate sunt făcute cu vorba. Aceasta în ce priveşte cantitatea. Cât despre gravitate, nu-i deloc exagerat să spunem că mai mulţi oameni au pierit din pricina limbii neinfrânate decât de sabie.
De aceea Sf. Ap. Petru spune:"Cel ce voieşte să iubească viaţa şi să vadă zile bune, să-şi oprească limba de la rău şi buzele sale să nu grăiască vicleşug"(I Petru 3. 10)."Toată pasărea pe limba ei piere" este un proverb românesc în care se arată cât de primejdioasă este o limbă nestrunită chiar pentru stăpânul ei. Alt proverb :"vorbirea este de argint, iar tăcerea este de aur" vrea să marcheze supeoritatea tăcerii, care poate fi adesea nu numai un adăpost mai sigur, dar chiar şi mai elocvent decât vorbirea fără destul conţinut.
La adăpostul tăcerii, slăbiciunile si metehnele pot trece neobservate şi persoana evită astfel multe neplăceri. Latinii au cristalizat acest adevăr prin zicala:"Dacă tăceai, filosof rămâneai".
Dar gravitatea păcatelor cu vorba stă cu deosebire în urmările lor sociale. Căci dacă păcatele săvârşite în forul intern, au un răsunet social redus, dacă nu chiar nul, cele săvârşite cu vorba vatămă totdeauna pe semeni. Ficţiunea şi caracterul eminamente social al graiului explică suficient nocivitatea socială a acestui soi de păcat.
Limba este un organ, care, condus de o inima veninoasă poate ucide pe alţi şi pe cel ce o face vehicul al veninului său. Aceasta ucidere nu poate fi nu numai morală, dar chiar fizică. Afirmaţia că mai mulţi au murit din cauza unei limbi nestrunite decât de sabie trebuie interpretată literar şi la propriu. Supărarea pricinuită de o insultă, de o batjocură, de defăimare poate tulbura atât de mult un organism, încât îi dereglează circulaţia ducând uneori la infarct, stop catdiac cu efecte mortale. Ceea ce inseamna că este un atentat brutal la sănătatea celui lovit care reacţionează, după caz, şi după constituţie, totdeauna în mod negativ şi dăunător.
Sf. Ap. Iacob scrie mult despre păcatele limbii ne înfrânate:"Dacă cineva nu greşeşte în cuvânt- spune el- acela este bărbat desăvârşit, în stare să se înfrâneze în întregime"(Iacob 3,2). Prin aceasta el arată cât de greu se poate înfrâna limba. El aseamănă limba cu o cârmă foarte mică prin care corăbiile sunt purtate încotro vrea cârmaciul( Iacob 3,4). O aseamănă cu un foc care aprinde un codru, cu o lume a fărădelegii care spurcă tot trupul şi aruncă în foc drumul vieţii în flăcările iadului ( Iacob 3,6).
E un rău fără astâmpăr, pe care nici un om nu-l poate domoli, plin de venin şi aducător de moarte(Iacob 3,8)
Împotriva celor care micşorează gravitatea păcatului cu vorba Sf. Ap. Iacov spune:"Dacă cineva socoteşte că este cucernic, dar nu-şi ţine limba in frâu ... cucernicia acestuia este zadarnică"(Iacob 1,26)
El se mira:"cu ea (limba) binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl şi cu ea blestemăm pe semeni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi gură ies binecuvântarea si blestemul. Nu trebuie fraţii mei să fie aşa. Oare izvorul aruncă din aceeaşi vana şi apă dulce si apă amară? Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine. Tot aşa izvorul sărat nu poate să dea apa dulce... unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduiala si orice lucru rău."(Iacob 3,9-12 si 16).
Putem evita păcatele cu vorba, dacă izbutim să ne înfrânăm limba prin tăcere "Cine îşi păzeşte gura îşi păzeşte sufletul; cel ce deschide prea tare buzele o face spre pierirea lui"(Prov. 13,3).
Când vorbim, să nu dăm drumul cuvintelor ce ne vin la întâmplare sub presiunea unei impulsii oarbe, a unei emoţii sau a unei patimi, ci să ne obişnuim a alege cuvintele, aşa cum ne alegem alimentele. Trebuie să fim atât de prudenţi când deschidem gura ca atunci când ne deschidem punga. Să fim grabnici să ascultăm, zăbavnici să vorbim după îndemnul Sf. Ap. Iacob(1,19).
Limba este ca un bisturiu pe care trebuie să îl mânuim cu mare dibăcie şi luare aminte. Trebuie să cumpănim bine vorba, să chibzuim bine înainte de a vorbi, căci vorba o dată rostită, nu mai poate fi întoarsă înapoi după cum nu mai putem reţine o piatră, o săgeată, un glonţ după ce l-am aruncat. Nu mai putem stăpâni, nici controla efectele unei vorbe vorbite.
Urmarea pe care o poate avea vorba noastră asupra semenilor, variază după intenţia cu care am lasat-o. Astfel o vorbă poate fi călăuzitoare pe calea cea bună, ziditoare, salvatoare sau dimpotriva, poate fi pierzătoare şi ucigaşă "In puterea limbii voastre stă viaţa şi moartea"(Prov. 18,21)
Dată fiind gravitatea urmărilor pe care le poate avea cuvântul nostru asupra aproapelui, Mântuitorul ne avertizează:" Vă spun vouă că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii".(Matei 12,38).” Nu vă grăiţi de rău unul pe altul, fraţilor. Cel ce grăieşte de rău pe frate, ori judecă pe fratele său, grăieşte de rău legea şi judecă legea; iar dacă judeci legea nu eşti împlinitor al legii, ci judecător. Unul este Dătătorul legii şi Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască şi să piardă. Iar tu cine eşti, care judeci pe aproapele?(Iacob 4, 11-12).
Datoria noastră nu se mărgineşte numai la înfrânarea gurii proprii, ferindu-ne de a păcătui pe cale verbală, dar trebuie să contribuim şi la evitarea sau micşorarea păcatelor cu vorba, săvârşite de alti, intervenind când aproapele este atacat, scuzându-l sau apărându-l. Acesta este sensul indemnului lui Solomon:"Deschide gura ta pentru cel mut şi pentru pricina tuturor părăsiţilor."(Prov. 31,8).
Dacă aproapele este vorbit de rău în prezenţa noastră, suntem datori să contribuim la atenuarea asprimii cu care este predicat, arătând fie că aproapele nu a avut intenţia de a face rău, fie că a fost supus la ispite prea mari, pe care nu le-a putut birui din pricina slăbiciunii inerente firii omeneşti.
Faţă de cei ce bârfesc să ne arătăm mâhniţi spre ai determina să înceteze cu aceste îndeletniciri sau să căutăm să schimbăm subiectul convorbirii, căci, tolerându-i, ne facem complici la păcatele ascultate.
Un alt păcat de care trebuie să ne ferim este al bârfelii. Nu trebuie să repetam niciodată faţă de nimeni, vorbirea de rău auzită: să nu purtăm vorbele de la unul la altul. Astfel oricât ne-am ascunde vina, nu scăpăm de răspundere. Câtă vreme noi, vorbim de rău pe aproapele, lucrăm cu sânge rece şi cu laşitate la uciderea aproapelui lovit mişeleşte.
Experienţele ne învaţă să ne cumpănim bine cuvintele pe care le rostim la aprecierea semenilor nostri. Omul este din fire foarte sensibil. Un singur cuvânt neplăcut e de ajuns adesea să-l pierzi definitiv pe prieten. Rana produsă de vorbele noastre nesocotite nu se vindecă uneori toată viaţa. În acelaşi timp, ne-am atrage din partea celui lezat o ripostă neplăcută, adesea exagerată, care poate îmbrăca forme variate şi neprevăzute, inclusiv sancţiunile pe care le-am putea suferii din partea noastră scăpăm înjurături, blesteme sau alte vorbe jignitoare, care rănesc grav inima aproapelui.

Prima noastră grijă este a ne înfrâna gura cu deosebire când suntem tulburaţi de un necaz, de o suparare, când suntem mâniaţi pe drept sau nedrept, pentru că, sub presiunea acestor stări de criza să le adresăm, înfingându-l şi pe el în păcatul răzbunării.
In al doilea rând trebuie să ne dezbrăcăm de prostul obicei atât de răspândit, de a ne desfăta, rostind sau ascultând glume necuviincioase, vorbe cu două înţelesuri, care sugerează sau ademenesc la păcat.
În fine să fie, departe de noi păcatul bârfirii, al insultei, al calomniei, al certurilor şi al altora asemenea, care înveninează inimile, tulbură spiritele şi învrăjbesc pe oameni.
Să ne rugăm cu psalmistul:"Pune Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele!"(Ps. 140,3). Gura noastră să fie gata de a rosti numai cuvântul de rugăciune, de învăţătură, de îndreptare cu blândeţe, de întărire şi mângâiere care ies numai dintr-o inima în care arde focul dragostei faţă de Dumnezeu şi de aproapele.

Sfaturi de la Sfânta Mânăstire Frăsinei

Crede, într-un singur Dumnezeu, Preamărit şi închinat în Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Mai înainte de toate, de Dumnezeu teme-te şi pe Dânsul slăveşte-L cu toată inima ta, ca şi El să te slăvească pe tine împreună cu sfinţii Lui.
Caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi celelalte ţi se vor adăuga ţie.
Fii credincios lui Dumnezeu şi Bisericii Sale Ortodoxe şi ca fiu al ei, păzeşte-i poruncile. Precum în timpul lui Noe au scăpat de potop numai cei ce se aflau în Corabie aşa şi acum, nu te poţi mântui în afara Bisericii Ortodoxe.
Scopul vieţii este mântuirea sufletească,căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi va pierde sufletul său.
Scurta rugăciune de mai jos este cel mai preţios dar al lui Dumnezeu dat omului: ”Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu milueşte-mă pe mine păcătosul”; ”Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-mă pe mine păcătosul”. Spune frate cu buzele şi cu inima neîncetat aceste cuvinte mântuitoare, deoarece luminează mintea, linişteşte inima, ard păcatele, biciuiesc şi izgonesc pe draci. Cu numele lui Iisus biciuieşte vrăjmaşii căci nu este armă mai puternică în cer şi pe pământ.
Duminica şi sărbătorile lasă lucru şi du-te la biserică spre a înălţa lui Dumnezeu rugăciuni de laudă, de cerere şi de mulţumire, păzindu-te să nu necinsteşti aceste zile prin fapte netrebnice.
Acasă să nu leneveşti, ci în faţa icoanei cu candela aprinsă roagă-te lui Dumnezeu cu smerenie şi credinţă, dimineaţa şi seara, înainte şi după masă, la începutul şi la sfârşitul lucrului.
Orice lucru să-l începi cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi să-l termini mulţuminând Lui.
Sfintei Cruci a lui Hristos închină-te cu smerenie şi sărută cu credinţă şi dragoste pentru că pe ea răstignindu-se Domnul a săvârşit mântuirea a toată lumea.
Icoanei Mântuitorului Hristos, icoanei Preacuratei Lui Maici şi icoanelor sfinţilor Lui, dă-le cinstea cuvenită cu tot respectul şi privind la dânsele înalţă-te cu mintea şi cu simţirile către aceia pe care ele îi închipuiesc.
Respectă nunta ca legătură sfântă şi în căsnicie du o viaţă cinstită, curată plină de iubire şi credincioşie. Fereşte-te de avort prin care poţi ucide un suflet, care prin a sa trăire (viaţă) ţi-ar putea mântui tot neamul.
Creşte copii în dragostea de Dumnezeu şi-i pregăteşte pe ei pentru a moşteni fericirea cea veşnică că vei răspunde de ei la Înfricoşata Judecată.
Iubeşte şi cinsteşte pe părinţii tăi ca-ţi va fi ţie bine în viaţă şi vei trăi mulţi ani pe pământ.
Ţine cele 4 posturi din an şi zilele de miercuri şi vineri cu excepţia celor de harţi prevăzute în calendar.
Dimineaţa pe nemâncate ia Sfânta Anafură, agheazmă şi unge-te cu ulei sfinţit prin care primim binecuvântarea lui Dumnezeu şi harul Preasfântului Duh.
Cel puţin o dată pe an să faci sfeştanie în casă şi în fiecare luna stropeşte cu agheazmă casa şi gospodăria. Când eşti bolnav cheamă preoţii Bisericii pentru Sfântul Maslu.
Străduieşte-te să ai un pomelnic permanent cu vii şi cu morţii la o biserică sau o mănăstire. Rugăciunile înalţă-le la cer pentru cei ce au adormit în credinţă, sunt folositoare, deşi ei nu sunt cu tine, sunt vii înaintea lui Dumnezeu.
Fugi de lux şi desfrânare, băutură şi lene, mama tuturor relelor. La lucru străin nu întinde măna.
Fereşte-te de citirea cărţilor eretice şi de a purta discuţii cu sectarii. Vorbele rele strică obiceiurile bune.
Să te împotriveşti cu toată tăria marilor păcate ce bântuie lumea: necredinţa, vrăjitoria, desfrânarea, avortul, sinuciderea treptată prin droguri, tutun, alcool, cafea şi să te străduieşti să-ţi sfinţeşti viaţa.
Nimănui nu-i dori răul, iar binele ce ţi s-a făcut nu-l uita. Fii cu toată lumea pe pace.
Zilnic împodobeşte-ţi sufletul cu fapte bune creştineşti: smerenie, bunătate, blândeţe, milostenie, dragoste... ce apropie pe om de chipul şi asemănarea cu Dumnezeu adică nemuritor cu sufletul şi plin de dragoste faţă de aproapele.
Milostenia n-a sărăcit niciodată pe nimeni, dar beţia şi desfrânarea da.
Arătând lui Dumnezeu căinţă pentru păcatele tale, mărturiseşte-le înaintea preotului duhovnic şi cu binecuvântarea lui măcar în cele 4 posturi din an, să te învredniceşti de marea fericire de a te împărtăşi cu Preacuratul-Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos spre iertarea păcatelor şi fericirea veşnică.
Împlineşte canonul dat de duhovnic la spovedanie.
Osebeşte din masa ta o părticică pentru sufletul tău şi dă-o de pomană, spre păstrare săracilor şi o vei primi înapoi când te vei înfăţişa la judecata Domnului.
Dumnezeu a făgăduit iertare păcătoşilor care se pocăiesc dar nu în ziua de mâine.
Crede că Domnul nostru Iisus Hristos care s-a înălţat la cer că va veni să judece vii şi morţii şi va răsplăti fiecăruia după credinţa şi faptele sale, după care va începe pentru unii o viaţă fericită, veşnică iar pentru alţii chinuri veşnice.
Munceşte ca şi când n-ai muri niciodată dar îngrijeşte-te de suflet ca şi cum ai muri mâine.